Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimările meteorologice pentru următoarele patru săptămâni. În Dobrogea, vremea va fi ușor mai caldă în prima săptămână de prognoză, cu medii ale maximelor ce vor varia între 21 și 30 de grade și ale minimelor între 9 și 17 grade.

Iată cum arată prognoza pentru următoarele patru săptămâni:

Săptămâna 19 august – 26 august

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii țări.

Săptămâna 26 august – 2 septembrie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile.

Regimul pluviometric se va menține în general deficitar în majoritatea regiunilor și pe parcursul acestui interval.

Săptămâna 2 septembrie – 9 septembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara.

Regimul pluviometric va avea o tendință deficitară în toată țara.

Săptămâna 09 septembrie – 16 septembrie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval în toate regiunile.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal