Țara noastră va putea beneficia de încă 2,2 miliarde de euro pentru educație și formare profesională, din fonduri europene, prin Programul Operațional Educație și Ocupare, a anunțat cu entuziasm ministra Educației, Ligia Deca, pe pagina sa de Facebook.
Această sumă se adaugă celor 3,5 miliarde de euro din PNRR. În total, 5,7 miliarde de euro destinate acestui domeniu.
“Comisia Europeană ne-a anunțat că am îndeplinit și ultima condiție favorizantă, care a însemnat adoptarea unui cadru de politică strategic pentru sistemul de educație și formare, ceea ce permite efectuarea de plăți din fonduri europene aferente Programului Operațional Educație și Ocupare”, a mai precizat Lugia Deca.
La începutul acestui an însă, România încă avea aproape 200 de școli cu toalete în curte.
În 2022, ministrul Educației de la acea vreme, Sorin Cîmpeanu, spunea că „nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educației, din moment ce mulți dintre noi am făcut performanță învățând în aceste școli”.
Atunci când vrem o Românie educată, se înțelege însă că ne dorim să fie și civilizată…