miercuri, aprilie 23, 2025

Știrile din lumea ta!

Duel Hagi – Dan Petrescu: Două foste campioane se întâlnesc în joc direct la Ovidiu

Farul Constanța se bate pentru trei puncte cu CFR Cluj, într-un joc din cadrul etapei a-8-a a Superligii.

Managerul grupării de pe litoral Ghoerghe Hagi a declarat că se așteaptă la un meci greu contra unei echipe foarte bune:

E un meci acasă cu un adversar foarte bun. Va fi greu. Adversarul va fi supărat după ce s-a întâmplat la ultimul meci. Trebuie să facem ambele faze foarte bine. Lucrurile pe plan ofensiv merg mai bine. Trebuie să creștem, să ne omogenizam. Trebuie să prindem o zi bună. Noi trebuie să ne facem jocul nostru.Totul trebuie să fie perfect pentru victorie. Sperăm ca publicul să fie al 12-lea jucător. Împreună suntem mai puternici.” a spus Gheorghe Hagi.

La rândul lui căpitanul Farului Constantin Grameni a menționat că disputa de duminica este un derby care trebuie câștigat de fariști:

Este un meci greu contra unei echipe care a jucat în cupele europene, dar nu avem de să ne temem, de ce să nu intrăm încrezători în teren. Vom face tot ce ne stă în putință să luăm cele trei puncte. Publicul sigur ne va împinge de la spate”, a menționat Constantin Grameni.

După ce a marcat în runda precedentă, atacantul Victor Dican speră să marcheze în poarta celor de la CFR Cluj și echipa constănțeană să câștige acest joc:

CFR e o echipă foarte bună cu jucători experimentați și cu un lot numeros. Sperăm să marcăm cât mai multe goluri. Am fost primit foarte bine de către colegi. De la zi la zi mă simt mai bine. Suporterii la fiecare meci fac o atmosferă incredibilă. Îi așteptăm și mâine pentru că ne pot da acel avânt când ne este mai greu.”a declarat Dican

Duelul dintre Farul Constanța și CFR Cluj va avea loc duminică, 1 septembrie 2024, pe terenul central din Complexul Academia Gheorghe Hagi, de la ora 18:45.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal