Primarul comunei Chilia Veche, Timur Ciauş, spune că de aproape trei ani are proiect pentru reabilitarea Şcolii gimnaziale din comună, în care elevii au toalete neconforme în curţi, însă până în prezent nu a găsit surse de finanţare pentru lucrări.
Primăria comunei tulcene a întocmit studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru reabilitarea unităţii de învăţământ în care învaţă circa 130 de elevi, însă caută de aproape trei ani surse de finanţare pentru a pune în practică proiectul.
„La grădiniţă, am făcut toaletele în clădire, dar la şcoală aşteptăm să se deschidă granturile. Avem proiect de trei ani. Este o clădire veche şi trebuie dărâmată. Toată lumea spune că trebuie făcută, dar bani de unde? Asta e problema peste tot”, a declarat primarul comunei Chilia Veche, Timur Ciauş.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, şapte unităţi de învăţământ din judeţ au toaletele în exteriorul clădirilor în care elevii învaţă, iar două din aceste toalete sunt neconforme.
Sursa: Agerpres