Constanța bate Bucureștiul și Brașovul în ultimele date de la INS. Aproape 2,8 milioane de înnoptări în unitățile de cazare din județ

Creşteri ale numărului de sosiri şi de înnoptări în unităţile de cazare din România, în primele şapte luni ale lui 2024. Numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) din România a însumat, în primele şapte luni ale acestui an, 7,666 milioane de persoane, în creştere cu 3,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce înnoptările au crescut cu 3,4%, până la 15,975 milioane, arată datele publicate astăzi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie – 31 iulie 2024, din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români au reprezentat 82,9%, în timp ce turiştii străini au avut o pondere de 17,1%.

În acelaşi timp, din totalul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, turiştii români au însemnat 82,8%, iar turiştii străini 17,2%.

Durata medie a şederii, în primele şapte luni din anul curent, a fost de 2,1 zile atât în cazul turiştilor români, cât şi a celor străini.

Raportat la intervalul de referinţă, pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1,110 milioane de persoane), Constanţa (915.000) şi Braşov (817.100).

Totodată, înnoptările au consemnat indici mai mari în: Constanţa (2,793 milioane de persoane), Municipiul Bucureşti (2,208 milioane) şi Braşov (1,535 milioane).

În funcţie de ţările de provenienţă, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de cazare au fost, în perioada ianuarie – iulie 2024, din: Germania (128.900 de persoane), Italia (117.800) şi Israel (83.100).

 sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal