Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna iulie 2024, comparativ cu luna iunie 2024, o creştere de 0,8% atât în Uniunea Europeană (UE), cât şi în zona euro, însă România se numără printre statele membre UE cu cele mai mari creşteri ale preţurilor producţiei industriale, arată ultimele date Eurostat.
De la o lună la alta, preţurile producţiei industriale au crescut în majoritatea statelor membre, însă cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Bulgaria (3,6%), Grecia (2,9%) şi România (2,7%). Eurostat precizează că evoluţia preţurilor producţiei industriale în UE a fost influenţată în special de avansul de 2,5% al preţurilor la energie.
În ritm anual, preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere de 2,1% în zona euro şi un declin de 1,9% în Uniunea Europeană. Şi în acest caz, România se numără printre statele membre cu cele mai mari creşteri ale preţurilor producţiei industriale, cu un avans de 2,7% în ritm anual. O creştere mai mare s-a înregistrat doar în Irlanda, unde preţurilor producţiei industriale au crescut cu 6,1% în ritm anual.
Şi în ritm anual, preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în primul rând de preţurile la energie, care au înregistrat un declin de 6,9%.
Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este pusă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.
sursa: Agerpres
Discussion about this post