Inventatorul Ioan Cosmescu a fost, în week-endul trecut, invitat special în cadrul Pantheon Judo Stage 2024. Românul care deține peste 150 de brevete de invenție în Statele Unite ale Americii a acordat un interviu pentru Observator Constanța, în care a rememorat cele mai importante perioade din viața și cariera sa.
Ultima săptămână din august a transformat stațiunea Venus în capitala judo-ului din România. Peste 800 de sportivi din România și de peste hotare au participat la cea de-a 8-a ediție a Pantheon Judo Stage, eveniment la care anul acesta au participat, ca invitați de onoare, oamenii de știință Ioan Roxin și Ioan Cosmescu.
Ioan Cosmescu este un inventator român, stabilit în Statele Unite ale Americii, apreciat de întreaga lume pentru invențiile sale revoluționare. Omul de știință a părăsit România în anii 1980, în timpul regimului comunist, o perioadă în care era foarte dificil pentru români să părăsească țara.
„A fost o poveste foarte interesantă cu plecarea mea. Actele mi-au fost depuse în 1980, după ce am fost chemat la Ambasada SUA și ei m-au întrebat dacă vreau să plec în Statele Unite. Am fost foarte surprins. Nu m-am așteptat la așa ceva. După o ezitare, am spus DA și ei mi-au spus ce trebuie să fac […]După ce mi-am depus actele, am fost foarte urmărit…și la telefon. A fost ceva funny. Eu mi-am dat seama că am telefonul urmărit și am schimbat telefonul, l-am dus la birou și am adus telefonul de la birou acasă. M-am întâlnit cu un colonel de securitate, pe vremea aia, care mă cunoștea bine și…mi-a zis ‘Du telefonul înapoi!'”, a declarat Ioan Cosmescu, pentru Observator Constanța.
Ioan Cosmescu este deţinătorul a numeroase brevete de invenţie pe teritoriul SUA şi brevete de invenţie internaţionale, inclusiv în Comunitatea Europeană. Are până în prezent peste 150 de invenţii în electrochirurgie şi lasere, prima brevetare obţinând-o în anul 1989.
„La 1 august, eram deja angajat pe post de inginer la o companie americană…atunci, la un interviu, eu i-am spus managerului că, într-un an, voi fi cel mai bun inginer de-acolo. În lasere, am fost unul dintre cei mai buni ingineri, dacă nu, cel mai bun […] În 1990, câtiva ani mai târziu, l-am angajat la compania mea pe managerul meu. În 1989, am înființat compania, în decembrie, când a fost și Revoluția, și de-atunci, compania merge. În 1989, am avut primul brevet de invenție oficial. Înainte de asta, nu am avut bani ca să fac un brevet…și un coleg de-al meu mi-a zis să fac brevetul săracului, unde trebuia să pun tot pe hârtie, cu desene, cu explicații, puse într-un plic, dus la poștă, sigilat și trimis acasă și să nu-l deschizi niciodată. Brevetul ăla este și acum la angajatul meu care lucrează la patenting și îl am și astăzi. Este nedesfăcut”, a povestit inventatorul.
Deși s-a lovit de multe uși închise sau dezaprobări din partea celorlați, nimic nu l-a oprit pe Ioan Cosmescu să-și ducă misiunea mai departe.
„Cea mai de suflet invenție este ultima, cea pe care acum aștept să o pun în producție…asta va schimba felul în care se face chirurgia, cu toate că pentru chirurgi, și asta este cel mai important, nu se schimbă nimic, doar efectele asupra pacienților și siguranța atât a pacienților, cât și a personalului medical, este îmbunătățită”, a mărturisit omul de știință.
În încheierea interviului, Ioan Cosmescu a declarat că este foarte mândru că un aparat inventat de el (care nu a putut fi copiat de nimeni până acum, nici măcar de japonezi, care sunt „maeștrii electronicii”) a salvat o viață, acum o lună și jumătate.
Interviul integral poate fi vizionat mai jos:
Cariera lui Ioan Cosmescu
Potrivit Academiei de Științe Tehnice din România, Ioan Cosmescu s-a născut în 1947, în satul Beriu de lângă Orăştie. A absolvit Liceul Decebal din Deva.
Toate cunoştinţele le-a folosit pentru a influenţa decisiv chirurgia cu laser şi electrochirurgia cu radiofrecvenţă. Este deţinătorul a numeroase brevete de invenţie pe teritoriul Statelor Unite ale Americii şi 150 de invenţii în electrochirurgie şi lasere, prima brevetare obţinând-o în anul 1989. Recunoaşterea pentru munca de inventator nu a întârziat să apară, în anul 1996 a primit titlul de Inovatorul anului în domeniul Medical/Biotechnology de către Arizona Innovation Network.
Inginerul Ioan Cosmescu s-a stabilit în oraşul Sedona de la poalele stâncilor Marelui Canion din statul Arizona. La scurt timp, s-a angajat ca inginer într-un spital din Sedona. Şi-a continuat studiile la Facultatea de Automatizări şi Electromagnetică din Phoenix-Arizona unde s-a specializat în design de lasere.
A revoluţionat laserul în chirurgie şi a atras atenţia asupra pericolelor la care este expus personalul medical în momentul inhalării fumului produs în electrochirurgie şi chirurgia cu laser. În timp ce lucra în domeniul asistenţei medicale şi medicale din S.U.A., a văzut că este nevoie de o modalitate mai eficientă de captare şi eliminare a fumului chirurgical în mediile din sala de operaţii. Dl Ioan Cosmescu a venit cu o abordare complet nouă pentru capturarea şi eliminarea fumului chirurgical. Una dintre primele şi cele mai importante invenţii, automatizarea evacuării fumului, a fost brevetată în S.U.A. în 1990. Astăzi, proiectul revoluţionar de captare şi evacuare a fumului al lui Cosmescu a devenit standard industrial folosit în întreaga lume.
Prin resurse financiare proprii, a dotat o serie de laboratoare didactice și de cercetare cu aparatură și echipamente performante la Colegiul Național Decebal –Deva.
Aparatura medicală inventată și brevetată de către Ioan Cosmescu se comercializează în întreaga lume. Laserele se folosesc și în alte domenii: prelucrarea materialelor metalice și nemetalice, în tehnologiile aditive de fabricație, pentru operații de dirijare în lucrări de foraj, minerit, în prospecțiuni geologice și în alte aplicații.