Conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm de pe bd. Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, a înregistrat o avarie, în cursul zilei de azi – 11 septembrie 2024, anunță RAJA Constanța.
Pentru remedierea avariei se impune sistarea furnizării apei de astăzi – 11 septembrie 2024 ora 22.00, până mâine dimineață – 12 septembrie 2024, ora 11.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din zona PECO Oxford (cu strada Căpitan Aviator Al. Șerbănescu), precum și cei din zonele și cartierele: Satul de Vacanță, Mamaia Sat, Mamaia Nord, Tabăra de copii Năvodari, Depozit 10, UM – Bateria de Coastă, Ecluza Năvodari, Zona Industrială și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari).
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create tuturor utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, transmite RAJA Constanța.
Discussion about this post