Hainele atârnate la uscat, pe un suport special amplasat în exteriorul balconului, reprezentau în trecut parte a unui peisaj obișnuit la oraș, în zonele de blocuri. Dar, așa cum nu dispare nici obiceiul… spălatului rufelor în public, nu pare să aibă leac nici acesta, în ciuda faptului că există un regulament al municipalității, care interzice astfel de “tradiții”.
În era uscătoarelor de rufe și a balcoanelor de apartament închise, constănțenii încă își lasă îmbrăcămintea la uscat, în bătaia soarelui, agățate pe frânghii suspendate în fața ferestrelor.
Dacă pe vremuri, lucrurile chiar se uscau la aer curat, acum mai mult se îmbibă de mirosul gazului de eșapament.




În plus, nici din punct de vedere estetic nu e o bucurie. Totodată, există și o hotărâre de consiliu local care reglementează acest aspect.
“Este interzisã expunerea vizibilã, uscarea rufelor și montarea oricăror dispozitive în spații amenajate în afara spațiului de locuit orientat către arterele importante (bulevarde, străzi) prin care se depreciazã aspectul estetic al zonei”, se precizează în hotărârea Consiliului Local Constanța HCL nr. 77/2021.




În blocurile din zona Pieței Balada este ceva comun să vezi tricouri, prosoape, lenjerii, inclusiv intime, întinse pe sârmă, la “aer curat”. Dar sunt și curajoși care scot hainele la soare și pe Bulevardul 1 Decembrie, de exemplu.


Temerarii riscă însă amenzi de peste 1.000 de lei.






