Acord de colaborare între Academia Română şi Academia Bulgară de Ştiinţe, urmat de expoziția primului Abecedar cu pești

Un acord care reînnoieşte parteneriatul de colaborare ştiinţifică dintre Academia Română şi Academia Bulgară de Ştiinţe a fost semnat, astăzi, de preşedinţii celor două instituţii, Ioan-Aurel Pop şi Julian Revalski.

Documentul, semnat la Clubul Academicienilor, prevede continuarea colaborării în diverse domenii ale cercetării ştiinţifice şi academice, precum istorie, chimie, medicină, fizică nucleară, etnografie şi folclor, lingvistică.

Cei doi preşedinţi au evocat momentul înfiinţării Academiei Bulgare de Ştiinţe, în urmă cu 155 de ani, în exil, pe teritoriul românesc, la Brăila, tradiţiile colaborării dintre cele două foruri. Academicienii Ioan-Aurel Pop şi Julian Revalski şi-au exprimat speranţa în diversificarea în viitor a schimburilor academice.

Cercetători din cadrul Academiei Bulgare au prezentat o serie de scurte prelegeri vizând colaborarea dintre cele două instituţii.

La ceremonie a luat parte o delegaţie de peste 20 de academicieni, oameni de ştiinţă şi de cultură din Bulgaria, aflaţi în vizită oficială la Academia Română.

Evenimentul a precedat vernisarea expoziţiei „Petar Beron. 200 de ani de la prima ediţie a Abecedarului cu peşti”, primul abecedar în limba bulgară, lucrare tipărită la Braşov, în anul 1824, care va fi deschisă, marţi seară, în Cupola de Sticlă a Bibliotecii Academiei Române.

Cele 14 bannere ale expoziţiei prezintă prima ediţie a Abecedarului cu instrucţiuni diverse (1824), cunoscută sub numele de ‘Abecedarul cu peşti’ datorită desenului de pe copertă, care ilustrează o balenă. O serie de panouri sunt dedicate autorului, Petar Beron, un proeminent savant şi educator din timpul Renaşterii Naţionale a Bulgariei, care a înţeles că educaţia europeană este esenţială pentru dezvoltarea rapidă şi de succes a societăţii bulgare.

Sursă: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal