Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat că pentru alegerile prezidenţiale vor fi deschise aproximativ 19.000 de secţii de votare în ţară şi peste 900 în străinătate, menţionând că, potrivit calendarului, candidaturile vor putea fi depuse până la 5 octombrie, iar campania electorală va începe în 25 octombrie.
Greblă a mai spus că pentru acest an vor fi doar candidaţi independenţi, ai partidelor politice, ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, nu şi ai alianţelor.
„Pentru alegerea preşedintelui României vor fi, în mod sigur, două tururi de scrutin, după cum arată sondajele de opinie şi legislaţia română care, practic, face aproape imposibilă câştigarea alegerilor într-un singur tur de scrutin şi vor fi deschise în ţară aproximativ 19.000 de secţii de votare, iar în străinătate peste 900 de secţii de votare, aproape în acelaşi secţii, foarte puţine modificări vor fi, precum alegerile pentru Parlamentul European, care au fost desfăşurate şi în străinătate”, a afirmat Greblă.
El a spus că, potrivit verificărilor pe care le-a făcut miercuri, sunt peste 18 milioane de persoane cu drept de vot în România.
„Vom tipări pentru alegerile prezidenţiale numărul de alegători care va fi în Registrul Electoral permanent în săptămâna dinaintea alegerilor, adică aproximativ 18 milioane de alegători plus 10 la sută, iar în străinătate, dacă ne referim la scrutinul din 2019, vom avea aproximativ 5 milioane de buletine de vot”, a mai spus Greblă.
Preşedintele AEP a mai menţionat că până data de 5 octombrie, ora 24,00, se vor depune candidaturile pentru preşedintele României la Biroul Electoral Central, însoţite de semnul electoral.
„Ca noutate, pentru acest an, nu s-au depus documente pentru a candida ca alianţă politică sau electorală, nici pentru preşedintele României, nici pentru parlamentare. Deci, vom avea, în ce priveşte pe preşedintele României, numai candidaţi independenţi sau candidaţi ai partidelor politice, ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale”, a adăugat Greblă.
Pe 25 octombrie începe campania electorală pentru alegerea preşedintelui României, a mai spus el.
În privinţa românilor cu drept de vot care se află în străinătate, Greblă a precizat că pe 24 septembrie este ultima zi în care aceştia îşi pot anunţa intenţia de vot la secţia de votare, iar la 10 octombrie cei care vor să voteze prin corespondenţă.
Alegerile prezidenţiale se desfăşoară în 24 noiembrie, primul tur de scrutin şi 8 decembrie, cel de-al doilea tur.
Discussion about this post