vineri, aprilie 18, 2025

Știrile din lumea ta!

Pelerinaj la mănăstirea din Lumina, la Brâul Maicii Domnului și moaștele Sf. Iosif cel Nou de la Partoș (FOTO) 

După șapte ani, Brâul Maicii Domnului a revenit în județul Constanța, la mănăstirea Văcăreștii Noi, din Lumina, împreună cu moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. Relicvele au fost aduse aseară în cadrul unei procesiuni la care au participat numeroși preoți și credincioși.

La eveniment a fost prezent si Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie. 

Relicvele sfinte rămân la mănăstire spre închinare zi și noapte, până luni, anunță reprezentanții lăcașului de cult. 

Până în secolul al IV-lea, Brâul Maicii Domnului a fost păstrat la Ierusalim. După o scurtă perioadă în care a stat în Capadocia, a fost readus în Ierusalim de către împăratul Teodosie cel Mare (379-395). În timpul domniei împăratului Arcadie, fiul lui Teodosie cel Mare, în anul 395, a fost mutat Constantinopol și păstrat într-o raclă. 

Sursa foto: captura video Facebook – Mănăstirea Văcăreștii Noi

În a doua parte a secolului al XII-lea, a fost tăiat în fragmente ce au fost dăruite mai multor biserici din Constantinopol. În secolul al XIII-lea, trimișii regelui bulgar Ioniţă Caloian au luat Brâul din Constantinopol, iar în secolul XIV cneazul sârb Lazăr I Hrebeljanović (1372-1389) îl dăruiește mănăstirii Vatoped, din Muntele Athos. 

Brâului Maicii Domnului îi sunt atribuite mai multe minuni, iar legenda spune că oamenii s-ar fi însănătoșit în timpul unei elidemii de ciuna. 

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş a fost mitropolit al Banatului până în 1953. Canonizarea să a fost decisă în 1956. 

Sursa foto: captura video Facebook – Mănăstirea Văcăreștii Noi

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal