Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat în această dimineață o razie pentru menținerea climatului optim de ordine și siguranță publică, prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și a traficului și consumului de substanțe interzise.
Razia s-a desfășurat în zonele Palazu Mare, Anadalchioi, Henri Coandă și Tomis III, din Constanța.
„În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate, prin aplicația eDAC, peste 200 de persoane și au fost verificate 33 de vehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.780 de lei”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
La razie au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali.





