Trei cetăţeni italieni au primit mandate de arestare preventivă în lipsă pentru constituirea unui grup infracţional organizat, fals în înscrisuri şi infracţiuni vamale cu privire la substanţe chimice periculoase, a anunțat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa au extins, în luna iulie, cercetarea penală faţă de trei inculpaţi, cetăţeni italieni (care se sustrag urmăririi penale) constituiţi într-un grup infracţional organizat care avea drept scop importarea şi exportarea de substanţe chimice periculoase destinate agriculturii, interzise conform normelor UE.
„Prin încheierea din data de 24.09.2024, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatelor emise în cauză”, se arată într-un comunicat DIICOT.
Conform DIICOT, inculpaţii sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat; folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, respectiv falsificate; importul şi exportul unor substanţe şi preparate periculoase interzise sau restricţionate; producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Pe 4 iulie, DIICOT a informat, printr-un comunicat de presă, că un grup infracţional organizat, condus de oameni de afaceri italieni, care avea drept scop importarea şi exportarea de substanţe chimice periculoase destinate agriculturii, interzise conform normelor UE, a fost destructurat de procurori şi poliţişti, în acest dosar fiind arestat preventiv un bărbat care a constituit această grupare.
„Începând cu anul 2023, acesta, împreună cu alte cinci persoane (printre care patru cetăţeni italieni) şi trei persoane juridice române, ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, având ca scop importul şi exportul unor substanţe şi preparate periculoase interzise sau restricţionate şi producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării, prin eludarea legislaţiei vamale. Grupul infracţional organizat, coordonat de către cetăţenii italieni (administratori ai trei societăţi comerciale), ar fi beneficiat de sprijinul bărbatului în cauză, care s-ar fi ocupat de depunerea documentelor vamale de tranzit în Portul Constanţa şi import la punctul vamal din Arad, asigurându-se că documentele falsificate îndeplinesc standardele solicitate de autorităţile române şi că insecticidele, erbicidele şi fungicidele importate din China, mascate sub denumirea de fertilizanţi, ajung la destinatarii finali – societăţi din Italia şi Spania”, se arăta în comunicatul DIICOT din 4 iulie.
sursa: Agerpres
Discussion about this post