marți, aprilie 29, 2025

Știrile din lumea ta!

Studenţi din domeniul tehnic şi IT, aşteptaţi la cea de-a IX-a ediţie a Smarthack

Smarthack – un hackathon organizat de Asociaţia Studenţilor la Matematică şi Informatică, adresat studenţilor din domeniul tehnic şi IT din întreaga ţară – se desfăşoară pe 2 şi 3 noiembrie, în Capitală.

Evenimentul se află la a IX-a ediţie şi are loc la Politehnica Business Tower din Bucureşti.

„Participanţii vor avea 24 de ore pentru a dezvolta o aplicaţie software pe baza unei teme propuse de unul dintre partenerii noştri din domeniul IT&C. Echipele formate din 3-4 persoane vor lucra sub îndrumarea mentorilor, specialişti de la companiile participante la eveniment, pentru a găsi cele mai bune soluţii. Smarthack nu doar că îţi testează limitele, dar îţi pune la încercare creativitatea şi capacitatea de a lucra sub presiune. În plus, vei avea şansa de a interacţiona direct cu profesionişti din industrie şi de a învăţa lucruri noi”, se arată într-un comunicat.

Pe lângă competiţia propriu-zisă, participanţii pot participa la workshopuri tehnice şi sesiuni de Pitching Skills.

Premiile vor depăşi valoarea de 4.000 de euro.

Înscrierile încep pe 2 octombrie, pe site-ul hackathon-ului, smarthack.asmi.ro.

Sursă: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal