Noroc că vine Halloween-ul, că altfel ar fi apărut deja, timid, prin magazine, globulețele și beteala, în așteptarea Crăciunului. Până atunci însă, rafturile de sezon iau culorile unei sărbători importate de români cu brațele deschise în ultimii ani – Halloween-ul. Așadar, portocaliul, movul și negrul sunt la putere în standurile dedicate distracției… înfricoșătoare.
În magazine au apărut deja dovleci, decorațiuni care înfățișează fantome și diverși gândaci ori cranii, măști de speriat și ținute care mai de care mai fistichii. De toate, pentru toți. De la mic, la mare. Nu de alta, dar și copiii sunt bine organizați atunci când vine vorba de petreceri sau reuniuni cu această temă. Iar prețuri sunt pentru toate buzunarele.
Cu dovlecii este simplu. Cei care pot fi sculptați costă în jur de 15 lei la hipermarket. Cei decorativi sunt aproximativ 5 lei.
Nu lipsesc nici decorațiunile – păianjenii uriași sunt așezați la vedere, la fel și pânzele care decorează de obicei garduri și ziduri, la sfârșit de octombrie. Cine își dorește găsește și un schelet numai bun de pus în grădină sau o lampa hâdă.
Oferta este extrem de variată mai ales când vine vorba de ținute. Măștile – numeroase modele – costă de la 9 lei în sus. Iar o ținută tematică pentru copii poate depăși 130 de lei. Pentru cei cu buget redus, există bluzele cu imprimeu cu dovleci, cranii ori vrăjitoare, ce pot fi achiziționate cu 20-30 de lei.
Sărbătoarea de Halloween le este atribuită americanilor, dar originile ei sunt europene. Pentru prima dată, cuvântul Halloween a fost folosit în secolul al XVI-lea, în Scoția. Tradiția spune că în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, spiritele, atât cele rele, cât și cele bune, traversează granița din lumea noastră și cea de dincolo.
Chiar daca se zice că 31 octombrie este o zi… dedicată groazei, pentru foarte mulți este un motiv de distracție și de petrecere – cu multe țipete, dar și cu multe farse și hohote de râs!
Discussion about this post