După o finanțare guvernamentală pierdută și 3 licitații eșuate, lucrările de extindere a Delfinariului din Constanța au început, în sfârșit. Este vorba de un nou bazin de mari dimensiuni, construit de la zero, în care delfinii se vor putea relaxa la finalul demonstrațiilor și a antrenamentelor. Bazinul va fi închis cu sticla, iar mamiferele vor putea fi admirate din exterior. 17 milioane de lei va scoate Consiliul Judetețean din buzunar ca să finalizeze noua investiție.
Dacă lucrările se vor desfășura conform planului, în mod normal, în toamna anului viitor, delfinii se vor putea muta în noul bazin. Vorbim despre cele două mamifere ale complexului muzeal, Ni Ni si Chen Chen, dar și ceilalti patru veniți provizoriu din Ucraina.
„Lucrarea este complexă, are stații de filtrare de skinere. Au fost ceva probleme cu infiltrațiile de apă, le-am rezolvat, iar acum suntem în grafic, lucrăm la o sprijinire de taluz. Bazinul are suprafață 670 de metri, o înălțime de 5,20, adică vreo 3.400 de mc de apă și va avea legăură cu bazinul mare din Delfinariu”, a transmis Radu Balaman, manager de proiect.
„Suntem la stadiul de fundație. Ordinul a fost dat în luna august dar s-a luat în considerare sezonul estival, erau multe reprezentații și nu am vrut ca mamiferele să fie deranjate. Se lucrează și e bine că s-a deblocat situația, aceasta extindere este benefică. Va fi o zonă de relaxare și vom putea oferi turiștilor posibilitatea să vadă la final cum se comportă ele în mediu natural”, mai declară Ionuț Nache, director CMSN Constanța.
Bazinul nu va putea fi vizitat. Va fi însă înconjurat cu sticlă, iar vizitatorii vor putea admira mamiferele de la exterior. Pentru delfinii de la Complexul muzeal, noul bazin era mai mult decât necesar, mai ales de când aici au ajuns și cele patru exemplare din Ucraina, mutate din cauza războiului.
„Ca pentru orice animal, un spațiu în plus înseamnă un beneficiu mai mare. Afalinii sunt de talie mare și au nevoie de spațiu să își consume energia, să înoate, spațiul de viață trebuie să fie cât mai mare. Plus că acum, vor avea treceri, din bazinul de demonstrații în cel de pauză și de joacă, de afară”, a mai precizat Angelica Curlișcă, director științific CMSN Constanța.
Proiectul extinderii Delfinariului din Constanța a apărut în anul 2018, când Consiliul Județean a decis că este nevoie de un bazin de pentru mamiferele de la malul mării. Se găsise și sursa de finanțare: fonduri guvenamentale venite de la Ministerul Turismului. În 2020 începeau chiar și lucrările, numai că la scurt timp acestea aveau să fie oprite, iar ulterior constructorul a refuzat să le reia susținând că vechea conducere a Consiliului Județean nu I-ar fi spus că în fundație erau conducte și cabluri pe care companiile de utilități au refuzat să le mute. Contractul a fost reziliat, iar finanțarea s-a pierdut. Așa că institiția s-a văzut nevoită să pună bani din buzunar pentru finalizarea lucrărilor. Însă nici de data aceasta nu a fost ușor deloc.
„Lucrările au început în august. Pe șantier avem un constructor care s-a mobilizat exemplar. Se lucrează la sprijiniri, o lucrare pe care vechiul constructor nu a dus-o la îndeplinire. În trecut, noi când am venit, am găsit în șantier un constructor care nu reușea să facă față lucrării. Nu dispunea de resurse umane pentru această lucrare și nici putere financiară. Am fost obligați să reziliem contractul acesta de lucrări. Ne-a lăsat cu un santier în paragină. S-a pierdut o finanțare care nu este europeană. Este de la Guvernul României, iar Guvernul nu avea o sursă europeană. Era o finanțare națională”, a spus Petre Enciu , vicepreședinte CJ Constanța.
Acum, însă, noul constructor dă asigurări că nu există motive care să ducă la întârzieri, iar lucrările vor fi gata la termenul stabilit, adică la începutul lunii septembrie 2025.
Discussion about this post