Dosarul în care Înalt Prea Sfințitul (IPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, este acuzat de fapte de corupție, rămâne în așteptare! Pentru a patra oara consecutiv, magistrații de la Curtea de Apel Constanța amână decizia, astfel că Teodosie Petrescu mai are de așteptat până află dacă procesul său merge mai departe, sau dosarul se închide. Avocata lui Teodosie a contestat legalitatea probelor administrate de DNA, denumindu-le „otrăvite”.
Astăzi, ar fi trebuit să aflăm daca magistrații de la Curtea de Apel Constanța dau undă verde procesului pe fond, în care înaltul prelat este acuzat de fapte de corupție, mai exact de cumparare de influență. Decizia ar fi trebuit sa se dea încă de luna trecută, însă termenul a fost amânat. Și se pare că magistrații constănțeni mai au nevoie de alte câteva zile pentru a lua o decizie în acest sens. Astfel, s-a dat o nouă amânare pentru data de 14 noiembrie. Avocata lui Teodosie a contestat legalitatea probelor administrate de DNA, denumindu-le „otrăvite” și a susținut că au fost administrate în mod nelegal.
În luna mai 2024, Arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Tot în acest dosar, DNA l-a trimis în judecată și pe Ilie Petre, consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.
Conform rechizitoriului procurorilor, în iulie 2023, arhiepiscopul Teodosie Petrescu i-ar fi promis unui om de afaceri (martor în cauză) 160.000 lei, reprezentând 20% din suma de 800.000 lei pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarior cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte.
Întreaga poveste a ieșit la iveală, procurorii DNA s-au autosesizat, iar Teodosie a ajuns în acest fel în fața instanței de judecată. Înaltul ierarh speră însă ca totul să se termine cât mai curând, considerând că acest proces nu are conținut.






