miercuri, aprilie 23, 2025

Știrile din lumea ta!

Intrarea Maicii Domnului în biserică, obiceiuri și tradiții

Eveniment de mare însemnătate pentru creștini. Ziua de 21 noiembrie 2024 este marcată de o sărbătoare cu cruce roşie şi dezlegare la peşte: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Sărbătoarea comemorează aducerea Fecioarei Maria la templu de părinţii ei, Sfinţii Ioachim şi Ana.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este considerată și Sărbătoarea Luminii, o zi în care credincioșii sunt îndemnați la bunătate și credință și se consideră că, atunci când cerurile se deschid, cele mai importante dorințe ale oamenilor se împlinesc.

Potrivit tradiției, în ziua de 21 noiembrie, cunoscută ca și Ovidenie, se deschid cerurile, iar oamenii pot să înțeleagă graiul animalelor. Sărbătoarea este și un prilej pentru a se face previziuni asupra vremii.

În ajunul Ovideniei, ferestrele, ușile și locurile de culcare se ungeau cu usturoi, ca să nu se lipească farmecele de casă. Mulți credeau că în această noapte încep și fermecătoarele să vrăjească.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal