23 noiembrie, slujbă de Te Deum pentru Unirea Dobrogei cu România

Luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a comunităților ce și-au lăsat amprenta de-a lungul secolelor în acest spațiu sfânt.

La 23 noiembrie 1878 autoritățile românești prin delegatul guvernului I.C. Brătianu, Nicolae Catargi, sosea în Dobrogea pentru a prelua administrarea teritoriului de la autoritățile țariste. Autoritățile au fost primite cu entuziasm, cu mare bucurie, cu tradiționala pâine și sare.

În acea zi consacrată în istorie, pe scările Bisericii „Metamorphosis”, prima biserică creștin-ortodoxă din Constanța, cunoscută drept Biserica Greacă, era oficiat primul Te Deum pentru eliberare. Totodată, peste 5000 de persoane participau la festivitățile prilejuite de acest eveniment istoric. Presa de la acea vreme numea Biserica „Metamorphosis“ „stația istorică a unirii Dobrogei cu România“. Orașul era împodobit, ca pretutindeni, cu tricolorul românesc, iar în port sute de drapele ale marelui pavoaz erau arborate pe catargele navelor diferitelor națiuni.

În acest sens, etniile dobrogene invită pe oricine dorește să participe la recreerea momentului istoric în Anul Domnului 2024. Slujba de Te Deum va avea loc pe 23 noiembrie 2024, de la ora 10:00, organizată la Biserica Greacă Schimbarea la Faţă – „Metamorphosis”, de pe strada Mircea cel Bătrân nr. 36, Constanța.

„La finele slujbei, pe scările lăcașului de cult, va fi recreată fotografia din 1878, iar imaginile vor rămâne în memoria colectivă a urbei, o moștenire pentru urmașii noștri, care va avea un loc de cinste în istoria nescrisă a Constanței, și cu siguranță în cea a tuturor familiilor participanților”, transmit organizatorii evenimentului.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal