Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 18.968 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii parlamentari.
În ţară alegerile se desfăşoară în ziua de duminică, iar în străinătate se votează sâmbătă şi duminică.
Pot să voteze la parlamentare cetăţenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor.
Nu au drept de vot: debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie; persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.
Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului şi la un singur vot pentru Camera Deputaţilor.
Alegătorul îşi exprimă opţiunea personal, exercitarea votului în numele altei persoane fiind interzisă.
Sursa: Agerpres





