miercuri, aprilie 23, 2025

Știrile din lumea ta!

Continuă campania împăduririlor de toamnă în zona Deltei Dunării

Campania de împăduriri de toamnă continuă. În campania de toamnă, șantierele de împăduriri sunt concentrate, în cea mai mare parte, în zone de câmpie din sudul țării și zone din lunca și Delta Dunării.

În campania de toamnă, Direcția Silvică Călărași va planta 382.000 puieți forestieri cu ajutorul personalului silvic și al zilierilor.

Până în prezent, s-au împădurit 150 de hectare, din care 38 de hectare cu plantare de puieți forestieri. La aceste suprafețe se mai adaugă lucrările de completare cu puieți pe 215 hectare și refacere a lucrărilor de împăduriri pe alte 139 hectare.

Romsilva va planta în această toamnă circa 3 milioane de puieți forestieri, regenerând 2.096 hectare fond forestier, 1.212 hectare fiind regenerate natural, iar 884 regenerate artificial, prin lucrări de împăduriri.

În ultimii cinci ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 72.330 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 48.604 hectare prin regenerări naturale și 23.726 hectare prin lucrări de împăduriri, pentru toate lucrările curente de regenerare, lucrări de împăduriri, refaceri și completări, fiind utilizați circa 132 milioane de puieți forestieri.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal