Astăzi au avut loc mai multe percheziții în București și în județele Ilfov, Neamț, Maramureș, Timiș și Sălaj, în legătură cu o ceremonie de omagiere a liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu, desfășurată pe 30 noiembrie în pădurea Tâncăbești.
Acțiunea a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române. Polițiștii au efectuat percheziții domiciliare în șase dosare penale care vizează infracțiuni de promovare a ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, incitarea la ură sau discriminare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Printre persoanele vizate se numără Șerban Suru, autoproclamatul șef al Mișcării Legionare din România, și Florin Dobrescu, vicepreședintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, care au fost prezenți la ceremonie și au folosit simboluri legionare
De asemenea, polițiștii au descoperit că participanții au distribuit pe rețelele de socializare videoclipuri cu aspecte de la eveniment, inclusiv imagini cu simboluri fasciste și legionare.





