Ministrul Apărării, Angel Tilvăr și ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, au vizitat Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino”, de la Mihail Kogălniceanu, unde au avut o întâlnire cu atașați ai apărării din țările NATO acreditați la București.
“În cadrul discuțiilor am reiterat faptul că România rămâne ferm angajată pe parcursul euroatlantic asumat, iar opțiunea poporului român de a se alătura spațiului comun care valorizează pacea, democrația și libertatea rămâne solidă”, a precizat Angel Tilvăr.



Cei doi au discutat și cu o parte dintre militarii români, spanioli, americani și francezi care își desfășoară activitatea în baza de la Mihail Kogălniceanu.

“Modul exemplar în care aceștia își execută misiunile este rezultatul unui parteneriat al cărui nivel de încredere constituie fundamentul legăturilor și încrederii reciproce dintre țările NATO. Forțele noastre armate au capacitatea de a garanta o viață în normalitate, în pace și în liniște pentru toți cei care trăiesc în spațiul comun aliat”, a mai punctat ministrul.
Sursa foto: Facebook – Angel Tilvăr (Laurențiu Turoi)