Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța a organizat o conferință de presă la sediul instituției.
Sunt prezenți George Măndilă, Nicolae Bucovală și Sebastian Puznava.
„Daca mai adăugăm o cifră de 5% în fiecare spun ca ne-am atins scopul. Baza stațiunii stă în turiștii români, mai exact familiile cu copii ”- a precizat George Măndilă.
”Mamaia se vinde bine în Polonia. Interesul este foarte mare pe charter. Nu știu să spun acum când va veni prima cursă din Polonia pe Mihail Kogălniceanu. Trebuie să așteptăm noul Guvern, dar eu cred că suntem pe drumul cel bun. Polonezii vor să vină să și investească în Mamaia, dar aici și Primăria Constanța trebuie să înțeleagă că trebuie sa se miște repede cu autorizațiile, că ei nu au timp să aștepte un an, doi, cum stăm noi și așteptăm. Contractul pe care îl am eu cu un charter din Polonia ne arată că pe 6 iunie ar trebui să ajungă primul avion cu turiști polonezi la Mihail Kogălniceanu”, a spus Nicolae Bucovală.
De asemenea, Nicolae Bucovală a precizat importanța unui ministru al Turismului din domeniu.
,,Unde să vină turistul? de 6 ani vede același hotel, aceeași recepție. Este nevoie de investiții care să atragă turiștii. ” a adăugat Bucovală.
În acest moment, bugetul alocat pentru târgurile de turism este similar cu cel de anul trecut. România va participa la 6 târguri de turism anul viitor. De asemenea s-a dezbătut strategia pentru un PUZ al zonei Peninsulare care să atragă cât mai mulți turiști.
Infotripurile, evenimentele artistice, parteneriate OMD la multiple festivaluri și evenimente, competiții turistice, colaborarea cu autoritățile locale și situația financiară, patrimoniul OMD, logo și slogan al stațiunii Mamaia, logo si slogan la orașul Constanța, cursele aeriene de la M Kogalniceanu, puzurile în stațiune și municipiu, au fost subiectele abordate de OMD Mamaia-Constanța.






