vineri, aprilie 25, 2025

Știrile din lumea ta!

Se poate și mai repede: Un lot autostradă între doua municipii, dat în circulație într-un singur an 

De mâine, se va putea circula pe autostradă, pe aproape 80 de kilometri, de la Buzău la Focșani, a anunțat astăzi Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Lucrarea a fost gata cu aproape patru luni mai devreme. Termenul de finalizare era aprilie 2025. 

Este pentru prima oară în istoria post-decembristă când într-un singur an se dă drumul la o autostradă între două municipii, aproximativ 80 de kilometri. Mă bucur mult că la sfârşitul mandatului pot să livrez tot ceea ce am promis românilor„, a declarat premierul Marcel Ciolacu, aflat astăzi într-o vizită pe șantierul Autostrăzii A7, alături de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu. 

Astăzi se deschid şi se dau în circulaţie peste 36 de kilometri de autostradă astfel încât toată distanţa de la Focşani la Buzău să fie circulată pe autostradă. Efectiv în circulaţie va fi dată mâine la ora 15:00 şi luni încă 20 de kilometri de la Dumbrava la Mizil din A7 astfel încât anul acesta ajunge undeva la aproape 200 de kilometri de autostradă daţi în circulaţie, ceea ce reprezintă un record. Pot să spun, la final de mandat, că anul viitor probabil că va fi anul în care va fi un nou record, în jur 250 de kilometri vor fi daţi în circulaţie„, a precizat Sorin Grindeanu. 

Autostrada Buzău – Focşani se compune din 4 tronsoane, Buzău – Vadu Paşii (4,6 km. – 689,285,996 de lei, fără TVA), lotul Vadu Paşii – Râmnicu Sărat (30,8 km.-1,317,073,556 de lei, fără TVA), Râmnicu Sărat – Mândreşti Munteni (36,1 km.-1,469,390,182 de lei; fără TVA) şi Mândreşti Munteni – Focşani (10,94 km.-763,720,833 de lei, fără TVA). 

La finalul acestui an România va avea peste 1.270 km de drum de mare viteză (autostradă și drum expres), dintre care 102 km deschiși circulației pe A7 (construiți prin PNRR).

Sursa: Agerpres 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal