Echipajul navei „Constantin Bălescu” a revenit în Portul Militar Constanța după o misiune de 6 luni

Emoții și lacrimi de bucurie, în Portul Militar Constanța. Cei 85 de militari ai navei de luptă contra minelor „Constantin Bălescu”, s-au întors acasă, după o misiune de 6 luni, în Marea Mediterană. Jumatate de an, nava românească a comandat Gruparea Navală NATO de neutralizare a minelor marine, unde a pus în practică experiența căpătată în Marea Neagră cu minele explozive rusești. La misiune, au mai participat și nave din Italia, Spania și Turcia.

La ora 10 fix, nava de luptă contra minelor „Viceamiral Constantin Bălescu” şi-a făcut apariţia în rada interioară a Portului Militar. Drumul spre casă a fost lung. Militarii au avut de parcurs patru mii de mile marine, ca să ajungă la Constanța străbătând cinci mări și mai multe strâmtori. Nerăbdători să le arate cât de mult le-au dus dorul, familiile i-au așteptat pe marinari pe cheu.

„Am emoții așa de mari că deja încep să plâng. A lipsit 6 luni de zile și e singurul băiat pe care-l avem. Mai avem 3 fete dar el e singurul băiat și emoțiile sunt foarte foarte mari! Dorul mare de tot”, spune mama unui marinar

După fix 6 luni petrecute pe mare, puitorul de mine a fost întâmpinat cu onoruri militare. Marinarii de la bord au participat la diverse exerciţii marine pe marile Egee, Marmara şi Mediterana, timp în care au parcurs peste 5.000 de mile marine. Nava „Constantin Balescu” este prima nava românească ce a început să neutralizeze minele rusești din Marea Neagră, iar experiența de acasă a ajutat-o foarte mult în Marea Mediterană. 

„Am excutat o gamă diversă de operațiuni de luptă contra minelor, manevre și evolutii în comun cu toți actorii din aria de operații. Situația de securitate din Marea Neagră este una de interes pentru toate țările NATO și în permanență am fost întrebați care au fost experiențele noastre de operare în această zonă, am împărtășit tactici, experiențe, am facut schimb de idei”, declară Andrei Zamfir, ofițer planificator operațiuni navale

Voiajul din care s-au întors marinarii reprezintă cea mai lungă misiune de luptă a Forțelor Navale. Echipajul de la bord a aşteptat cu nerabdare să coboare să îşi revadă familiile şi prietenii.

„De fiecare dată când ne întâlnim cu cei dragi nouă, cu părinții, mai ales cu copiii de care am fost departe 6 luni de zile e un moment foarte, foarte scump și foarte mult asteptat. Dorul de casă n-a lipsit nicio secundă, dorul de familie, dorul de copii, dorul de soție, de părinți”, declară George Agiu, șeful de echipaj

Nava „Constantin Bălescu” are un echipaj format din 85 de militari.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal