Țara noastră este prima destinație de călătorie recomandată de celebra revistă Vogue în top 10 al locurilor care merită vizitate în 2025. Mai mult decât atât, România este plasată în topul Vogue înainte de renumite destinații din Japonia, SUA sau Australia.
În articolul său, revista Vogue a ales să ilustreaze segmentul despre România ca destinație de vizitat în 2025 cu o fotografie a centrului vechi din Brașov.
“A durat ceva până să ajungem acolo, dar în sfârșit se simte că România iese din umbra istoriei sale tumultoase din secolul al XX-lea. Este una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din Uniunea Europeană, scenele sale gastronomice și culturale sunt înfloritoare și este acea țară rară care le are cu adevărat pe toate: de la scena artistică plină de viață din Cluj-Napoca la drumeții impresionante în Munții Carpați, de la plajele de la Marea Neagră de pe coasta sa estică la muzeele de clasă mondială din capitala sa, București. Asigurați-vă că vă faceți timp să vizitați și Transilvania – și nu doar pentru acele castele medievale demne de Dracula”, este menționat în revista Vogue.
Iată cum arată clasamentul complet realizat de revista Vogue:
- România
- Bozeman și Big Sky (SUA)
- Tasmania (Australia)
- Kyoto (Japonia)
- Hebridele Interioare (Scoția)
- Siwa (Egipt)
- Melides (Portugalia)
- Pădurea Neagră (Germania)
- Insulele Ryukyu (Japonia)
- Patmos (Grecia)
Discussion about this post