România, din nou furnizor pentru Egipt – țara nord-africană își asigură rezervele de grâu

Egiptul, unul dintre cei mai mari importatori de grâu din lume, a încheiat noi acorduri pentru achiziția cerealelor. Organismul de stat Future of Egypt a acceptat să cumpere cel puțin 200.000 de tone de grâu din Franța, la care se adaugă mai multe loturi de câte 30.000 de tone din Ucraina și România, potrivit agenției Reuters.

În fiecare an, Egiptul importă peste 12 milioane de tone de grâu, dintre care aproximativ 5 milioane prin intermediul organismelor de stat. Cea mai mare parte a acestui grâu este folosit pentru a produce pâinea subvenționată de care depind două treimi dintre cei 108 milioane de locuitori ai țării, într-un context economic marcat de inflație ridicată și costuri tot mai mari ale vieții.

De anul trecut, responsabilitatea pentru achizițiile internaționale de grâu a trecut de la GASC (Autoritatea Generală pentru Aprovizionare, o agenție civilă) la Future of Egypt, organism legat de armată. Dacă GASC obișnuia să facă achizițiile prin licitații internaționale, noua structură preferă să încheie acorduri private, în special cu importatori locali.

Prețurile pentru grâul importat din Franța, România și Ucraina se situează între 265 și 270 de dolari pe tonă C&F (preț și transport inclus), dar unele tranzacții ar putea depăși chiar 275 de dolari pe tonă.

„Recoltatul grâului în Franța aproape s-a finalizat și livrările sunt disponibile. Cred că Egiptul ar fi preferat să cumpere din Rusia, însă fermierii ruși vând cantități mici din noua recoltă, mai ales de grâu cu un conținut de proteine de 11%”, a explicat un trader german.

De la schimbarea modelului de achiziții, unele contracte au fost amânate sau renegociate, iar traderii se plâng de lipsa de predictibilitate a procesului. În total, în prima jumătate a acestui an, importurile de grâu ale Egiptului – atât cele realizate de stat, cât și cele private – au scăzut cu 30%, ajungând la 4,9 milioane de tone.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal