Câți pensionari are România și cât încasează, în medie. Datele oficiale pentru luna mai

România avea, la sfârșitul lunii mai 2026, aproape 4,68 milioane de pensionari, potrivit celor mai recente date publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Numărul pensionarilor a scăzut ușor față de luna aprilie, cu 2.812 persoane. În același timp, pensia medie la nivel național a fost de 2.784 de lei.

Pentru plata pensiilor, statul a alocat în luna mai peste 13 miliarde de lei.

Cei mai mulți pensionari sunt cei care au ieșit la pensie pentru limită de vârstă. Este vorba despre 3.780.323 de persoane, dintre care peste 2,15 milioane sunt femei. În această categorie, pensia medie a fost de 3.114 lei.

Datele CNPP arată și diferențe importante între categoriile de pensionari. Astfel, cei 515.816 pensionari proveniți din agricultură au avut o pensie medie de doar 714 lei.

În luna mai, 61.460 de persoane au beneficiat de pensie anticipată, valoarea medie fiind de 2.473 de lei.

De asemenea, 390.558 de persoane au primit pensie de invaliditate, cu o valoare medie de 1.080 de lei. Dintre acestea, aproape 46.000 de persoane sunt încadrate în gradul I de invaliditate, iar pensia medie în această categorie a fost de 943 de lei.

Pensia de urmaș a fost acordată unui număr de 447.396 de persoane, care au primit în medie 1.510 lei pe lună.

Totodată, doar 89 de pensionari au beneficiat de ajutor social, suma medie acordată fiind de 540 de lei.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal