Doi bărbați au distrus zeci de mașini într-o comună din județul Constanța. Vezi ce s-a întâmplat!

În noaptea de Anul Nou, zeci de locuitori din comuna Cumpăna s-au trezit cu autovehiculele distruse. Acestea aveau anvelopele înțepate sau chiar tăiate.

Lucrătorii din cadrul Serviciului Poliției Locale Cumpăna, în urma investigațiilor desfășurate și a analizării unui volum considerabil de ore de înregistrări video surprinse de sistemul de supraveghere a domeniului public, i-au identificat pe doi tineri de 19, respectiv 23 de ani, ambii domiciliați în comuna Cumpăna.

Cei doi au „reușit” să distrugă aproximativ 20 de autovehicule parcate pe diverse străzi din comună, acționând independent unul de celălalt.

Informațiile obținute au fost transmise către lucrătorii Postului de Poliție din comuna Cumpăna pentru continuarea cercetărilor în vederea luării măsurilor legale împotriva autorilor faptelor, mai transmite Primăria Cumpăna.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal