Horațiu Potra și fiul său, săltați de jandarmi de la protestul AUR din București
Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, și fiul său au fost ridicați astăzi de jandarmi în timpul protestului AUR din București. Cei doi au fost legitimați și duși la o secție de poliție pentru verificări suplimentare, informează Agerpres.
„Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi verificaţi un bărbat şi fiul acestuia. Bărbatul figura în bazele de date cu menţiuni care necesită verificări suplimentare la secţia de poliţie, iar asupra fiului său a fost găsit un baston telescopic. Cele două persoane au fost conduse la secţia de poliţie pentru continuarea verificărilor”, precizează informarea transmisă de reprezentanţii Jandarmeriei Bucureşti.
Potrivit imaginilor transmise de televiziunile de ştiri, cei doi bărbaţi ridicaţi de jandarmi în zona Galeriilor Orizont de pe bulevardul Magheru sunt mercenarul Horaţiu Potra şi fiul acestuia.
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, în 10 decembrie, de Judecătoria Ploieşti în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică. Sub control judiciar a fost pus şi cel de-al doilea inculpat reţinut în acest dosar, Andrei Florin Lup, un tânăr de 22 de ani care se afla la volanul autoturismului Mercedes cu care Potra se îndrepta spre Bucureşti atunci când a fost prins pe raza judeţului Prahova.
Cei doi, inculpaţi în acelaşi dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, au scăpat însă de măsura preventivă a controlului judiciar, printr-o decizie pronunţată, în 13 decembrie, de Tribunalul Prahova.






Fii primul care comentează acest articol.