Portofelul devine istorie? Constănțenii preferă plățile digitale

Banii fizici, odată nelipsiți din buzunarele noastre, încep să devină istorie. Tot mai mulți constănțeni preferă plățile digitale, iar tendința pare să fie de neoprit. De la carduri contactless la aplicații mobile, plătim acum rapid și simplu, fără să mai căutăm mărunțiș prin portofel.

Datele recente arată că peste 75% dintre plățile făcute în România sunt digitale. Practic, oriunde mergi – supermarket, piață sau chiar la colțul străzii – găsești acum soluții de plată cu cardul sau cu telefonul.

„Folsesc cardul, în ultima perioadă, pentru că este mai simplu”, afirmă un constănțean.

„Cardul este mai eficient, pentru că, în felul ăsta, nu mai sunt nevoită să mai car nimic după mine”, susține o femeie.

Cum am ajuns aici? Răspunsul este simplu: tehnologia. Aplicații precum Revolut, George sau alte servicii bancare digitale ne-au făcut viața mai ușoară. Și să nu uităm de pandemie, care ne-a învățat că banii fizici pot deveni periculoși pentru sănătate.

„Faptul că salariile sunt livrate pe card a fost încurajat tot mai mult în ultimii ani. O mare parte dintre comercianți folosesc POS-uri, instrumente care pot face bani. Ele au facilitat toate aceste lucruri, au facilitat utilizarea acestui instrument în relația de plată cu furnizorii”, a explicat Cătălin Anghel, analist economic și specialist în cybersecurity.

Cu toate acestea, numerarul încă rezistă! În special în rândul seniorilor constănțeni, banii fizici sunt încă preferați, fie pentru că nu au access la tehnologie, sau, pur și simplu, din lipsă de încredere.

„Eu plătesc numerar! Așa m-am născut și așa e bine! Cu cardul e o altă problemă. Escroci! Eu am o pensie, scot cât îmi trebuie și am plătit cash…și cu asta basta!”, spune un senior.

Tranziția la o economie fără numerar are avantaje clare: mai puțină evaziune fiscală și mai multă transparență. Potrivit specialiștilor, banii fizici nu dispar complet, sau, cel puțin nu acum.

„Numerarul nu a dispărut în nicio țară, chiar dacă există anumite țări în care utilizarea cardului este predominantă….Numerarul este folosit mai ales în țările unde, nu știu cum să spun, sunt oameni care nu au înțeles rapiditatea folosirii acestui instrument bancar și unde există teama pentru ca statul să nu-ți blocheze banii, fiind mult mai ușor să-ți oprească toate conturile, de exemplu”, a mai explicat Cătălin Anghel.

Dar să nu uităm și de partea mai serioasă: pandemia a jucat un rol crucial în popularizarea plăților digitale. Din dorința de a evita atingerea bancnotelor, mulți români au descoperit alternativele electronice și nu s-au mai întors la vechile obiceiuri.

Vezi video aici.

Întrebări frecvente (FAQ):

  1. De ce renunță românii la cash?
    Pentru că plățile digitale sunt mai rapide, mai sigure și mai convenabile. În plus, pandemia a accelerat această tranziție.
  2. Vor dispărea complet banii fizici?
    Probabil că nu în viitorul apropiat. Mediul rural și anumite categorii sociale continuă să se bazeze pe numerar.
  3. Care sunt riscurile unei economii fără numerar?
    Principalele riscuri includ excluziunea socială pentru cei fără acces la tehnologie și posibilele încălcări ale confidențialității datelor.
  4. Ce soluții există pentru cei care nu folosesc plăți digitale?
    Educația financiară și dezvoltarea infrastructurii tehnologice în zonele rurale sunt esențiale pentru a include toată populația în această tranziție.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal