Antrenorul naționalei masculine de handbal a României și tehnicianul vicecampioanei CSM Constanța, George Buricea a concluzionat cele 16 zile de cantonament și cele șase jocuri amicale cu selecționata de seniori la cele două turnee amicale – Trofeul Carpați și Torneo Internacional Espana 2025.
“Am avut șase partide și echipa a crescut de la meci la meci. A fost din ce în ce mai bună. Am jucat cu Norvegia și Egipt, două super puteri la nivel mondial. E clar că există diferențe între noi și Norvegia, Egipt, dar am avut momente foarte, foarte bune și cu aceste echipe.
Sunt sigur că vom fi mai buni, iar relațiile de joc sunt mai bune după cele șase meciuri. Sunt 16 zile de cantonament și mă declar super mulțumit de ele, de condiții și de echipele cu care am jucat, cum s-au implicat băieții, determinarea, sacrificiul și faptul că am descoperit jucători noi. Chiar și cei vechi au căpătat mai multă experiență, iar cei noi care au fost la primele meciuri internaționale au avut o experiență wow.
Sunt mulțumit în totalitate de ce s-a întâmplat în această perioadă. Este o cărămidă pusă la baza a ceea ce noi vrem să facem pe viitor. Gândul nostru e la dubla cu Israel, vor fi două meciuri foarte grele. Vom juca și cu Polonia, Portugalia, pentru ce va urma pe termen scurt. Pe termen mediu și lung, avem de lucrat, au văzut și băieții ce înseamnă, echipe de talie mondială, cât de mult trebuie să muncești, să fii disciplinat.
Într-adevăr avem de lucrat la disciplina tactică, dar eu zic că va fi din ce în ce mai bine și că experiența acumulată aici ne va ajuta enorm“, a concluzionat tehnicianul echipei naționale care a avut la dispoziție la aceste două turnee și 8 handbaliști de la CSM Constanța.



