Pelicula românească „Anul nou care n-a fost”, regizata de Bogdan Mureşanu şi produsă de Ada Solomon, a câştigat Piramida de Aur – cea mai înaltă distincţie a Festivalui Internaţional de Film de la Cairo, aflat la cea de-a 45-a ediţie, anunţă Ministerul Culturii.
Trofeul a fost înmânat ambasadorului României în Egipt, Olivia Toderean, de către directorul festivalului, actorul Hussein Fahmy, şi de către ministrul egiptean al Culturii, dr. Ahmed Fouad Hanno.
„Un mare succes pentru cinematografia românească şi o nouă filă de excelenţă culturală„, a transmis ministerul.
Festivalul Internaţional de Film de la Cairo este cel mai vechi şi mai prestigios eveniment cinematografic din Orientul Mijlociu şi Africa, iar această reuşită consolidează proiecţia culturală a României în această zonă.
„Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureşanu, prezintă haosul emoţional din ajunul Revoluţiei din ‘89. Din distribuţie fac parte Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Iulian Postelnicu, Mihai Călin, Emilia Dobrin, Andrei Miercure.
Sursa foto: Facebook – Ministerul Culturii