Când va fi gata noul terminal al Aeroportului Mihail Kogălniceanu Constanța

Lucrările la noul terminal al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, parte din „Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare pentru perioada 2022-2030”, au ajuns la un stadiu de execuție de 95%.

În prezent, se lucrează la ultimele retușuri și finisaje, iar finalizarea este estimată pentru sfârșitul lunii aprilie 2025. Lucrările de consolidare a turnului de control avansează, de asemenea, în ritm susținut.

Proiectul, care include dezvoltarea unui nou terminal, a unui turn de control modernizat și a unei parcări, este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM, având o valoare totală de 229.484.421,37 lei, din care 164.118.355,59 lei reprezintă cofinanțarea Uniunii Europene. Contractul a fost semnat pe 4 mai 2023, în prezența ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Odată cu finalizarea lucrărilor, noul terminal va optimiza gestionarea fluxurilor de pasageri, în special în intervalele aglomerate, și va facilita legăturile între zboruri, pregătind aeroportul pentru creșterea traficului de pasageri și numărul sporit de zboruri preconizat în viitor.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal