Cetăţeanul român care a fost expulzat din Serbia este în siguranţă, iar Ambasada României la Belgrad a solicitat clarificări autorităţilor din ţara vecină privind motivele pentru care au fost luate aceste măsuri, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Este vorba de un incident petrecut în Serbia, în care au fost implicaţi cetăţeni din state terţe şi state membre UE, inclusiv România, participanţi la un seminar de formare pentru membri ai mediului non-guvernamental, organizat la Belgrad.
În acest context, precizează MAE, în noaptea de marţi spre miercuri, Ambasada României la Belgrad a fost contactată de un cetăţean român, membru al unei organizaţii non-guvernamentale române, activ în proiecte cu caracter social, participant la seminarul menţionat, şi care a semnalat că, în acea noapte, a fost legitimat de către autorităţile locale de poliţie şi condus la sediul unei secţii de poliţie din Belgrad, alături de alţi participanţi la seminar.
Ulterior, a fost dispusă măsura părăsirii Serbiei în termen de 24 de ore cu privire la cetăţeanul român şi la alţi cetăţeni străini participanţi, precum şi măsura interdicţiei intrării în Serbia pentru o perioadă de un an.
Cetăţeanul român a semnalat Ambasadei faptul că măsura a fost dispusă fără alte explicaţii, fiind invocate motive de securitate naţională, conform legislaţiei sârbe.
„Având în vedere caracterul extrem de dur al măsurii, Ambasada a sesizat imediat Ministerul sârb al Afacerilor Externe, pe cale oficială, solicitând, în exercitarea funcţiilor privind acordarea asistenţei consulare, clarificări privind motivele care au condus la luarea măsurilor menţionate„, mai precizează MAE român.
De asemenea, arată sursa citată, cetăţeanul român, care a părăsit în siguranţă Serbia în cursul zilei de miercuri, a primit consiliere cu privire la modalităţile de contestare a măsurii prevăzute de legislaţia sârbă.
Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada României la Belgrad, în consultare şi cu alte misiuni diplomatice ai căror cetăţeni au fost vizaţi de măsuri similare, menţin cazul în atenţie.
Interogați și expulzați
Poliţia sârbă a reţinut, a interogat şi a expulzat mai mulţi tineri străini proveniţi din ţări ale Uniunii Europene, printre care şi România, care participau la un seminar pentru liderii societăţii civile, au relatat media locale joi, potrivit DPA.
Persoanele vizate de măsura respectivă includ cinci croaţi, precum şi cetăţeni din România şi Irlanda, care vizitau Serbia pentru a lua parte la seminarul intitulat ‘Academia ONG’, organizat timp de două zile de Fundaţia austriacă Erste şi Vienna School of Economics.
Ridicaţi din barul hotelului
Potrivit cetăţenilor croaţi implicaţi, după seminar, tinerii se aflau la barul hotelului din Belgrad unde erau cazaţi, atunci când ofiţeri de poliţie în civil i-au reţinut şi condus la o secţie de poliţie. Ei au spus că au fost interogaţi şi au stat în detenţie peste noapte, înainte de a li se transmite că au la dispoziţie 24 de ore pentru a ieşi din Serbia.
Autorităţile au spus că motivul deciziei este ”periclitarea securităţii Serbiei şi a cetăţenilor săi”.
Măsură fără precedent
Expulzarea din Serbia a mai multor cetăţeni ai UE este fără precedent, o astfel de măsură vizând în trecut mai ales opozanţi ruşi care se adăposteau în Serbia.
O purtătoare de cuvânt a Fundaţiei austriece Erste s-a declarat ”consternată” de această decizie a autorităţilor de la Belgrad. ”Pentru noi, acest lucru este pur şi simplu inexplicabil”, a spus ea, accentuând că începând din 2013, evenimentul ‘Academia ONG’ s-a desfăşurat în numeroase locuri din Europa Centrală şi de Est, printre care periodic la Belgrad.
Ministrul croat de Externe, Gordan Grlic Radman, a anunţat că instituţia pe care o conduce va emite o notă de protest şi va informa Comisia Europeană şi preşedinţia poloneză a Consiliului UE în legătură cu ”tratamentul umilitor al cetăţenilor croaţi” din partea autorităţile sârbe.
Sursa: Agerpres





