marți, aprilie 29, 2025

Știrile din lumea ta!

Procurorii ridică înscrisuri de la „Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti” în dosarul furtului artefactelor 

Procurorii Parchetului General vor ridica astăzi înscrisuri de la „Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti” în dosarul furtului pieselor din tezaurul dacic în Olanda. 

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat sâmbătă că a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, în cazul sustragerii pieselor din tezaurul dacic expuse la Muzeul din Drents, Regatul Ţărilor de Jos. 

În urma analizării situaţiei de fapt, a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi nerespectarea regimului armelor, muniţiilor şi al materiilor explozive„, se arată într-un comunicat transmis de PICCJ.

Coiful de aur de la Coţofeneşti, datat în secolele V-IV î.Hr., precum şi trei brăţări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul naţional al României, au fost furate din sediul Muzeului Drents din Assen, Olanda. 

Potrivit informaţiilor furnizate de conducerea Muzeului Drents şi autorităţile olandeze, spargerea a fost realizată prin utilizarea unui exploziv pe singurul zid exterior al clădirii.

Toate piesele furate fuseseră asigurate în conformitate cu legislaţia românească şi standardele internaţionale privind organizarea expoziţiilor. 

Sursa: Agerpres 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal