marți, iunie 17, 2025

Știrile din lumea ta!

Garda de Mediu Constanța, peste 2000 de acțiuni de control în 2024

În anul 2024, Comisariatul Județean Constanța a realizat 2051 controale, din care 461 inspecţii planificate si 1.590 inspectii neplanificate. În cadrul controalelor efectuate s-au aplicat 381 sancțiuni contravenționale principale, din care 120 avertismente și 261 amenzi în valoare totală de 8.411.700 lei. De asemenea, au fost dispuse 26 suspendări de activitate, 3 desființări de lucrări si au fost inaintate 2 sesizari catre organele de cercetare penală.

Potrivit raportului prezentat de comisarii de mediu, în perioada de referință s-au efectuat 839 de acțiuni de inspecție și control privind transferul deșeurilor și mărfurilor/bunurilor second-hand, în punctele de trecere a frontierei Constanța și Constanța Sud (față de 724 acțiuni realizate în anul 2023).

Un obiectiv important al activității instituției l-a constituit analizarea cu celeritate și soluționarea petițiilor. Astfel, în anul 2024 nu au fost sesizări cu termen de răspuns depășit.

Principalele neconformități constatate de comisarii Gărzii de Mediu Constanţa, ca urmare a controalelor efectuate, au fost: lipsa autorizației/autorizației integrate de mediu pentru activitatea desfășurată, nerespectarea prevederilor din actele de reglementare, neluarea măsurilor pentru prevenirea poluării aerului, gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor generate de către persoane fizice și juridice, eliminarea deseurilor in afara spatiilor autorizate, ingroparea deseurilor, nerespectarea măsurilor dispuse la controalele anterioare, neasigurarea de către unitățile administrativ teritoriale a colectării selective a deșeurilor reciclabile și implicit neatingerea nivelului de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minim 50% din masa totală de deșeuri municipale generate.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal