vineri, iunie 13, 2025

Știrile din lumea ta!

Le cade școala în cap. “Renovări de unică folosință”, reclamă Sindicatul Europol

Un incident grav s-a petrecut la Școala de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina. Unui elev i-ar căzut o bucată de tencuială din tavan pe pat, în timp ce se pregătea să doarmă. 

Renovări de unică folosință. (…) Elevii urmează să primească în viitor căști de protecție, pentru a ne asigura că puținii tineri care își mai doresc o carieră de polițist vor absolvi teferi (…) instituțiile de învățământ ale MAI”, a scris Sindicatul Europol, alături de imaginile din camera de cămin. 

Reprezentanţii unităţii au transmis că nicio persoană nu a fost rănită. 

Nu a căzut pe nimeni, a căzut între paturi. Ei s-au speriat. Deci nu a căzut în capul nimănui, nu există nicio urmă de rană. Pe culoarul dintre paturi a căzut o parte din tencuială, dar, dacă observaţi, este spre picioarele patului, iar ei erau în picioare pentru că nu dormeau, erau prezenţi în cameră când s-a întmplat, dar nu dormeau„, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Beatrice Melincianu. 

În camera respectivă nu au fost realizate lucrări recent.

Lucrările acestea se fac ori de câte ori apar probleme pentru că aceste cămine nu au mai intrat într-un proces de reparaţie major întrucât am avut permanent elevi în şcoală. (…) Nu (nu au fost infiltraţii – n.r.), băile sunt departe de dormitoare, dormitoarele nu au sursă de apă. Nu ştiu să vă explic care a fost fenomenul, s-a desprins pur şi simplu„, a mai spus Melincianu, citată de Agerpres. 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal