luni, aprilie 21, 2025

Știrile din lumea ta!

Costin Răsăuțeanu, distins de Patriarhul Daniel la Centenarul Patriarhiei Române

Viceprimarul Constanței, Costin Răsăuțeanu, a primit o distincție specială din partea Patriarhului Daniel, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române.

Politicianul a transmis un mesaj prin care subliniază importanța credinței și a valorilor pe care Biserica le promovează.

„Credința în Dumnezeu și valorile pe care Biserica le promovează sunt repere în care cred foarte mult și consider că, mai ales în zilele noastre, avem nevoie de unitate și speranță în jurul unor valori puternice care să ne întărească atât ca indivizi, dar mai ales ca popor. M-a onorat această distincție oferită de Patriarhul Daniel. De 100 de ani, Patriarhia Română este un simbol al stabilității și al luminii pentru societatea noastră, a declarat Costin Răsăuțeanu.

Viceprimarul crede că România are nevoie de mai multă unitate, iar valorile puternice ne pot ajuta să devenim o societate mai solidă. „Dacă ne păstrăm credința și învățăm să ne respectăm și să ne sprijinim unii pe alții, sunt sigur că ne va fi mai bine”, a adăugat el.

În final, Răsăuțeanu și-a exprimat recunoștința față de Biserica Ortodoxă Română și i-a urat putere de a face în continuare bine pentru oameni.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal