Un control făcut la un șantier de construcții din Constanța s-a încheiat cu amendă, transmite Garda de Mediu.
Inspectorii de mediu au constatat că “beneficiarul lucrărilor nu a gestionat corespunzător deșeurile rezultate din activitate, acestea fiind stocate în aer liber și în mod dezorganizat pe toată suprafața amplasamentului”.



În consecință, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 60.000 lei, potrivit prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
“Gestionarea corectă a deșeurilor reprezintă o prioritate pentru un mediu sănătos și în același timp o obligație pentru toate persoanele fizice și juridice”, a mai punctat Garda de Mediu Constanța.





