vineri, aprilie 25, 2025

Știrile din lumea ta!

Suspendarea lui Klaus Iohannis, episodul al treilea 

Parlamentul se reuneşte mâine, de la ora 10:00, pentru a discuta solicitarea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, au decis Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, care a făcut acest anunţ, a precizat să există două posibilităţi – documentul să fie trimis Curţii Constituţionale pentru un punct vedere sau să formeze o comisie de anchetă.

Partidul Oamenilor Tineri a anunţat, miercurea trecută, că a redepus, pentru a treia oară, cererea şi semnăturile pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, la Camera Deputaţilor şi la Senat. Cererea este semnată acum de 178 de parlamentari de la POT, AUR, S.O.S. România şi USR.

Vineri seara, preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, declarase că este posibil ca, săptămâna aceasta, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului să se reunească pentru solicitarea privind suspendarea din funcţie a preşedintelui. Bolojan a explicat că primele două cereri nu au respectat condiţiile de bază, în sensul că ar fi trebuit depuse la ambele Camere. Prima solicitare fusese depusă la o singură Cameră prima dată şi abia la vreo săptămână şi câteva zile la cea de-a doua Cameră, iar cea de-a doua cerere nu avea numărul necesar de semnături. 

Alina Gorghiu: “Doar o temă falsă”

Într-o postare făcută astăzi pe pagina sa de facebook, deputata PNL Alina Gorghiu susţine că suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis reprezintă „doar o temă falsă”. 

O suspendare demarată acum este un non-sens instituţional şi că nu se pune problema să apărăm un om, ci stabilitatea instituţională a ţării noastre. Că nu e vorba despre trecut, ci despre viitor. Suspendarea este doar o temă falsă, un mare val pe care se urcă nişte candidaţi ca să speculeze electoral starea de nemulţumire a populaţiei„, a scris Gorghiu. 

În opinia sa, „această campanie pentru funcţia de preşedinte al României nu este despre Klaus Iohannis, este despre direcţia României, despre standarde, despre drepturi şi libertăţi„. 

Iohannis: “O temă vehiculată din motive populiste” 

Săptămâna trecută, Klaus Iohannis a făcut declarații pe tema unei eventuale demisii. 

Este o temă vehiculată din motive populiste și electoraliste. Funcționăm după Constituție. Atunci când am fost ales, peste 6 milioane de români mi-au dat votul ca să fac lucrurile că la carte. Cartea este Constituția. În Constituție scrie că trebuie să stau până predau mandatul președintelui nou ales. Acum trebuie să ne pregătim pentru noi alegeri. România trebuie să aleagă un nou președinte. Nu văd, sincer, o utilitate în discuții prelungite despre dacă trebuia să stau sau nu”, a spus șeful statului. 

UPDATE:

Președintele Klaus Iohannis a declarat în urmă cu puțin timp, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că demisionează pe 12 februarie. 

Pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie negativă, demisionez din funcţia de preşedinte al României. Voi pleca din funcţie poimâine, pe 12 februarie„, a spus Iohannis

Sursa: Agerpres 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal