sâmbătă, ianuarie 17, 2026

Știrile din lumea ta!

Polițist de la IPJ Constanța, încătușat. L-ar fi ajutat pe “Șacalul”, după o tamponare  

Un agent şef principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa – Serviciul Siguranţă Transporturi TF-TN Năvodari a fost reținut pentru 25 de ore, iar procurorii cer azi arestarea lui preventivă, pentru 30 de zile. Bărbatul este acuzat de favorizarea făptuitorului şi de abuz în serviciu, după ce l-ar fi prins pe Șacalul la volan, desi nu avea permis, și l-ar fi ajutat să se sustragă de la răspunderea penală. 

Bărbatul poreclit Șacalul este acuzat că ar fi ucis vara trecuta doua tinere. 

Potrivit anchetatorilor, polițistul, “deşi l-a identificat pe autorul tamponării în persoana numitului M.N. (judecat în prezent pentru uciderea a două tinere pe litoral în vara anului 2024) şi a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, l-a ajutat să împiedice tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. 

Astfel, spun procurorii, polițistul nu s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea constatată, ba, dimpotrivă, l-a sfătuit pe individ să găsească o altă persoană care deţine permis de conducere şi care să declare că ea a condus autoturismul implicat în tamponare. 

Totodată, mai notează anchetatorii, “nu a înregistrat în evidenţele Poliţiei Oraşului Năvodari nici sesizarea despre accidentul rutier şi a întârziat soluţionarea dosarului administrativ privind tamponarea auto, deşi i-a eliberat autoarei sesizării autorizaţie pentru repararea autoturismului avariat”. 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal