vineri, aprilie 25, 2025

Știrile din lumea ta!

S-a rupt blestemul? La Constanța chiar se lucrează pe un șantier!

Într-un oraș unde șantierele sunt mai degrabă exponate muzeale decât locuri de muncă efectivă, la parcul Perdeaua Verde din cartierul Veterani pare că s-a întâmplat ceva incredibil: se lucrează serios!

Muncitorii sunt zilnic pe teren de la 8 dimineața, iar în patru luni s-au făcut toate lucrările subterane – sistem de irigații, rețea de iluminat îngropată – și deja se trasează aleile și se ridică amfiteatrul. Dacă vremea nu dă peste cap lucrurile, până la sfârșitul lunii mai Constanța ar putea avea un parc nou de 43.000 mp, cu zone pietonale, locuri de joacă, spații pentru sport, o piațetă cu oglindă de apă și amfiteatru, wi-fi și iluminat inteligent.

Contractul valorează 13 milioane de lei, iar pentru moment, ritmul lucrărilor sugerează că avem de-a face cu un constructor care chiar își face treaba. Să fie acesta momentul în care Constanța scapă de blestemul șantierelor abandonate și al proiectelor făcute „pe genunchi”? Sau ne bucurăm prea devreme? Verdictul, în mai.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal