Pasajul suprateran de la intersecția Bulevardului Tomis cu Bulevardul Aurel Vlaicu a fost prins în lista de investiții a CNAIR, anunță viceprimarul Constanței, Costin Răsăuțeanu. Acesta a precizat că a fost obținută finanțarea integrală a pasajului din fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
“Este o reușită importantă pentru orașul nostru având în vedere că pasajul se va construi fără nicio contribuitie din bugetul local! Vorbim de o investiție atrasă care depășește 85.000.000 lei”, a punctat Răsăuțeanu.


Pasul următor este aprobarea – în ședința de luna aceasta a consiliului local – a Acordului de Parteneriat între Municipiul Constanța și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru a putea demara licitația pentru proiectare și execuția a lucrărilor.
Sursa foto: Facebook – Costin Răsăuțeanu