Președintele SUA, Donald Trump, se distanțează tot mai mult de Volodimir Zelenski, asupra căruia s-a lansat în această după amiază cu un val de critici fără precedent.
Reacția liderului de la Casa Albă vine după ce președintele Ucrainei s-a declarat deranjat de faptul că discuțiile pentru pacea în Ucraina se desfășoară fără ca partea ucraineană să ia loc la masa negocierilor.
„Sunt foarte dezamăgit“ de aceste declaraţii, a răspuns inițial Donald Trump, după care l-a acuzat pe Zelenski de faptul că a pornit Războiul din Ucraina.
„Azi (marţi) am auzit «o, noi nu eram invitaţi». Ei, bine, aţi fost acolo de trei ani. Ar fi trebuit să puneţi capăt acum trei ani. N-ar fi trebuit să-l începeţi niciodată“, a declarat el despre război, declanşat de invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022.
De asemenea, în cadrul aceleiași conferințe de presă Trump a reproşat Ucrainei faptul că a deturnat ajutoare americane de la începutul războiului.
„Preşedintele Zelenski mi-a spus săptămâna trecută că nu ştie unde este jumătate din banii pe care i i-am dat“, a declarat preşedintele american, după care a criticat lipsa alegerilor în Ucraina după invazia rusă.
„Avem o situaţie în care nu am avut alegeri în Ucraina, în care avem o lege marţială în principal şi în care liderul Ucrainei, îmi pare rău s-o spun, dar el este la 4% opinii favorabile“, a răspuns el când a fost întrebat dacă Washingtonul susţine să se impună Kievului alegeri, aşa cum ar putea vrea Rusia.
El a cerut de asemenea „reechilibrarea“ ajutorului furnizat Ucrainei, între Europa şi Washington.
„Noi le-am dat, cred, 350 de miliarde de dolari (…). Este mult şi trebuie să reechilibrăm cu Europa, pentru că Europa a dat o sumă mult mai mică decât asta“, a declarat Donald Trump.






