Guvernul estimează o creştere economică de 2,5% în acest an, bazată pe investiţii şi atragerea de fonduri europene, a declarat azi prim-ministrul Marcel Ciolacu, în cadrul consultărilor pe care le-a avut, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini, pe tema asigurării stabilităţii economice în actualul context internaţional.
„Estimăm o creştere economică de 2,5% în acest an bazată pe investiţii şi atragerea de fonduri europene. Menţinem cota unică de impozitare de 16% şi taxa pe valoarea adăugată. Păstrăm sub control cheltuielile bugetare, îmbunătăţim colectarea pentru a încasa venituri mai mari şi creăm premisele pentru a ne încadra, în acest an, în ţinta de deficit bugetar de 7%. 2025 este primul din cei şapte ani de implementare a Planului Fiscal al României agreat cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru consolidarea finanţelor ţării„, a afirmat Ciolacu, citat într-un comunicat al Guvernului.
Potrivit Guvernului, reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini „au apreciat semnalul dat în piaţă de Executiv prin adoptarea măsurilor de reformă administrativă şi a celor cuprinse în pachetul bugetar pentru acest an, menţionând că acestea sunt în măsură că crească nivelul de încredere al investitorilor„.
„Suntem aici să contribuim alături de Guvern la o revenire a creşterii economice, inclusiv din perspectiva competitivităţii„, a transmis Daniel Anghel, preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini.
Discuţiile au vizat şi implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, măsuri de susţinere a investiţiilor în sectorul privat şi pentru creşterea competitivităţii, extinderea digitalizării sistemului fiscal. Totodată, s-au abordat chestiuni privind modul de consultare în perioada următoare.
Întrevederea de azi face parte din seria consultărilor Guvernului cu partenerii financiari internaţionali şi cu mediul de afaceri. Premierul Marcel Ciolacu a avut în ultima perioadă întâlniri cu Banca Mondială, FMI şi reprezentanţi ai mai multor fonduri de investiţii internaţionale.
Sursa: Agerpres





