DNA a anunţat oficial astăzi că în dosarul instrumentat alături de investigatori din SUA, s-a dispus urmărirea penală a unei firme şi a două persoane fizice. Firma S.C. GLOBAL DEFENSE LOGISTICS S.R.L, deținută de un cetăţean grec, este acuzată de dare de mită unui oficial străin pentru a obţine un contract de alimentare cu combustibil a navelor de la Mihail Kogalniceanu. Contractul ar fi avut valoarea de 9 milioane de euro.
Potrivit rechizitoriului, „în cursul anului 2024, suspecta S.C. Global Defense Logistics S.R.L., prin intermediul asociatului său, ar fi promis unui funcţionar din cadrul unei organizaţii internaţionale, remiterea unor sume de bani de peste 200.000 de dolari, pentru facilitarea obţinerii de către firma din România menţionată anterior a unui contract de servicii de administraţie portuară tip husbanding privind alimentarea cu combustibil a navelor, în valoare de peste 9.000.000 de euro”, anunţă, sâmbătă, DNA.
Potrivit procurorilor, la datele de 12 iulie 2024 şi 09 octombrie 2024, suspecta S.C. Global Defense Logistics S.R.L. prin reprezentantul său, cetăţean grec, în timp ce se aflau pe teritoriul altui stat, ar fi dat funcţionarului public străin din cadrul respectivei organizaţii internaţionale suma totală de 100.000 de euro cu titlul de mită, în schimbul asistenţei acestuia în ceea ce priveşte contractele încheiate de societatea comercială.
„La data de 29 ianuarie 2025, suspecta S.C. Global Defense Logistics S.R.L. prin reprezentantul său, cetăţean grec, în timp ce se aflau în incinta unui restaurant din cadrul unui hotel din judeţul Ilfov, ar fi dat funcţionarului public străin din cadrul respectivei organizaţii internaţionale, suma de 30.000 de euro în numerar, bani care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, privind asigurarea asistenţei acestuia în ceea ce priveşte contractele societăţii comerciale menţionate anterior cu organizaţia internaţională respective“, au mai precizat procurorii.
Potrivit acestora, aceste demersuri ar fi fost de natură să îi procure persoanei juridice SC Global Defense Logistics SRL, bani sau alte foloase şi să îi menţină avantajele în legătură cu desfăşurarea de operaţiuni economice internaţionale în cadrul contractelor încheiate.
„În acest context, persoana juridică S.C. Global Defense Logistics S.R.L. ar fi beneficiat de ajutorul celorlalţi doi suspecţi, unul dintre ei fiind asociat în cadrul societăţii iar cel de-al doilea fiind împuternicit pe conturile bancare ale firmei, existând suspiciunea rezonabilă că sumele de bani menţionate anterior ar fi fost remise cu ajutorul ultimilor doi suspecţi“, a mai transmis DNA.
În prezentul dosar, procurorii anticorupţie în colaborare cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi cu investigatori din cadrul Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii – Serviciul de Investigaţii Penale al Apărării (D.C.I.S.) şi Serviciul Naval de Investigaţii Penale (N.C.I.S.) desfăşoară cercetări în vederea documentării unor infracţiuni de dare de mită presupus a fi comise asupra unor funcţionari din cadrul unei organizaţii internaţionale.
În cursul zilei de vineri, DNA a anunţat oficial că, alături de investigatori din SUA, face cinci percheziţii, în Bucureşti şi Constanţa, inclusiv la sediul unei firme, „într-o cauză penală transfrontalieră ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie asupra unor funcţionari din cadrul unei organizaţii internaţionale”.
Sursă: News.ro