„Sfântul Părinte este conștient și a petrecut ziua într-un scaun, deși se simte mai rău decât ieri. Deocamdată, prognoza rămâne rezervată”, a precizat Vaticanul.
Papa Francisc a fost internat la spitalul Gemelli din Roma pe 14 februarie, după ce a avut dificultăți de respirație timp de câteva zile. În urma investigațiilor, a fost diagnosticat cu pneumonie dublă.
Vaticanul a informat că medicii i-au administrat un „flux ridicat“ de oxigen din cauza crizei respiratorii și că transfuziile de sânge au fost necesare din cauza unui număr scăzut de trombocite, asociat cu anemia.
„Starea Sfântului Părinte rămâne critică”, se arată în comunicat.
Totodată, Vaticanul a anunțat că Papa nu va susține duminică rugăciunea cu pelerinii, fiind pentru a doua săptămână consecutivă în care va lipsi de la acest eveniment.
Pneumonia dublă este o infecție severă ce poate afecta ambii plămâni, având ca efect dificultăți semnificative de respirație. Vaticanul a menționat că infecția suferită de Papa este „complexă”, fiind cauzată de mai multe microorganisme.
Sursă: News.ro